Cum sa fii un parinte constient
Nu credem ca iubirea este ingredientul cheie in cresterea unui copil. Am vazut prea multi parinti care, in numele iubirii mutileaza, uneori cu cele mai bune intentii.
In numele iubirii parintilor, multi copii devin dependenti si fricosi, opozitionisti sau blazati, incapabili sa isi traiasca mai tarziu propria viata, de teama sa nu dezamageasca, de teama ca nu dau inapoi, cu recunostinta, ceea ce parintii lor le-au amintit mereu ca inseamna un sacrificiu in numele cresterii lor.
Ingredientul cheie in buna crestere a unui copil tine de cat de constient este acesta. O multime din reflexele noastre de educare se datoreaza programului inconstient, de la baza identitatii noastre, pus acolo, fara drept de apel, de parintii si profesorii nostri, cand eram tare mici si incapabili sa distingem raul dincolo de presupusele bune intentii. Se vede clar cum copiilor le dispar pe rand simtul de aventura, curiozitatea, sinceritatea, curajul si vocea personala - sufocate de nevoile adultilor, de fricile lor, de conditionarile lor inconstiente.
Stim multe invatatoare care tipa la elevi, ii umilesc, ii compara, ii domina si ii subjuga, dar care pretind ca totusi ii iubesc. Din nevoia lor de relevanta, cariera si succes, sufletul celor mici este eliminat din ecuatie. Rezultatele externe, felul in care fiecare reuseste sa stea drepti, sa rezolve contratimp sau sa memoreze aduc iluzia eficientei pedagogice.
Cand esti prezent, descatusat de convingerile care ti-au fost turnate in cap inainte de a avea vreun filtru rational pentru ele, cand esti eliberat de fricile ratarii induse de societate, carierism si nevoia de a fi apreciat de celalalt ca sa te iubesti pe tine, abia atunci esti pregatit sa fii parinte. Altfel, a avea copii este doar biologie.
Cum arata convingerile si actiunile unui parinte constient?
• Un parinte constient stie ca, desi este cel care ii arata copilului sau modul sau de a vedea lumea, deocamdata - tot el este cel care invata, la randul sau, de la cel mic, despre propriile limitari, despre butoanele care ii declanseaza panici, dureri mai vechi si neimpliniri. Un parinte constient stie ca are cel putin la fel de mult de invatat de la copilul lui.
• Un parinte constient stie ca educatia propriului copil nu este nici modelare in plastilina, nici ajustarea dansului vreunei marionete. Fiecare copil vine in lume cu o voce proprie, cu un destin personal de manifestat. Cine nu crede asta - si are impresia ca intervalul tranzitoriu al copilariei este atelierul in care fiinta umana trebuie optimizata, reparata si indreptata - nu s-a trezit inca in propria viata, nu si-a intalnit inca sinele, vocatia, spiritul propriu. Prea multi oameni fac copii cu mult inainte de a se fi nascut ei insisi.
• Cand parintii isi pedepsesc copiii, nu sunt nici mai puternici, nici mai destepti - nu stiu ei mai bine, cum se zice. Sunt, dimpotriva, adulti lenesi, slabi si netreziti. Tot ce ne starneste mania sau frica din comportamentul copiilor nostri nu este un declansator exterior - de la ei catre noi, ci un buton interior, o rana nevindecata, de unde simtim nevoia sa actionam catre celalalt din pozitii de amenintare si falsa superioritate. Un adult puternic este prezent, capabil sa inteleaga si sa admita ca natural ceea ce il impinge pe copil sa faca lucruri nedorite.
• Copiii nu trebuie sa caute aprobarea si multumirea parintilor. Faptele, gandurile si emotiile lor nu trebuie verificate de sus in jos, ierarhic, pentru acceptare. Un parinte constient stie ca aprobarea si validarea propriului copil sunt drepturi din nastere - nu pot fi conditionate de ce face acesta bine sau rau intr-o anumita perioada a dezvoltarii sale.
• Ca sa se simta valorosi in ochii nostri, copiii nu trebuie sa indeplineasca lucruri inalte, care ne fac mandri sau valorosi pe noi, ca parinti. Cut cat invata mai devreme ca sunt perfect semnificativi asa cum au venit in aceasta lume, cu atat vor creste mai puternici si capabili sa se ridice triumfatori din propriile esecuri si greseli.
• Copiii stiu deja sa fie fericiti, nu e nevoie sa ii invatam definitia noastra despre fericire. Stiu, de mici, sa traiasca momentul, sa ierte, sa fie recunoscatori pentru lucruri marunte.
• Cand sunt tristi sau plictisiti, nu este rolul nostru sa le amortim durerea sau sa le umplem golul cu idei si solutii. Rolul nostru este sa ii sustinem cand trec prin asta, sa ii lasam sa le simta - si durerea, si plictisul, fara sa se simta singuri. Atat.
• Respingerile si suferintele dinspre lume catre copiii nostri sunt naturale. Ce e cu adevarat toxica este respingerea sau suferinta provocata de parinti. Si mai toxica este respingerea sinelui, teama propriei inadecvari si suferinta de a locui in propria piele.
• Cultura scolara, parerile expertilor sau ale prietenilor tai te vor face sa te indoiesti mereu de tine si de propriul tau copil. Un parinte constient merge impotriva turmei, gandeste cu propria minte si isi tine inima deschisa. Alegerile personale conteaza si intuitiile proprii, nu retetele de parenting si judecata celuilalt.
• Lumea si viata sunt nedrepte si imperfecte. Copiii au nevoie sa invete asta, sa accepte, sa o simta. Protectia exagerata si mila, tendinta de a-i feri de o calitate naturala a vietii ii va handicapa pe termen lung. Le va fi frica sa incerce, sa se murdareasca, sa greseasca, sa exploreze.
• Copiii nu se bucura de jucarii, confort, vacante, lucruri scumpe. Copiii isi trag energia din cat timp petreci cu ei, prezent si ancorat la nevoile si ideile lor.
• Ca sa reuseasca - in viata, la scoala sau in echilibrul propriilor simtiri - copiii au nevoie sa simta ca credem in ei, indiferent de greseli sau provocari. Cei mai de succes oameni povestesc mereu despre un anume profesor, o anume privire sau o anume vorba spusa de mama sau de tata care i-au calauzit catre lumina. Resortul nostru interior, tendinta de a evolua intr-o directie s-a asezat, la un moment dat, in copilarie sau in tinerete, cand cineva a avut privirea aceea care iti spune ”te vad, esti aici, cred in tine”.
Pentru parintii care cred ca, totusi, copiii sunt mici, nu stiu ce vor, trebuie indreptati, calauziti si ancorati in realitatea noastra - mai cu bine, mai cu rau, mai c-o palma la fund sau cu exemplul trist ca vor ajunge maturatori de strada daca nu fac nu stiu ce - nu am prea multe argumente. Din credintele acestea au iesit copii seriosi, care-s cuminti, demni de lauda si cu reusite cuantificabile la exterior. Pe dinauntru, insa, acolo unde se intalnesc ei, fata in fata cu sinele, cand nu e nimeni in jur si nimic de facut - nu stiu cati dintre acesti fosti copii sunt azi adulti echilibrati, centrati, prezenti in adevar si in armonie cu simtirile proprii. Fericirea in exterior si furtuna interioara coexista in multi oameni din jurul nostru. Cati dintre noi nu tradam, nu mintim, nu santajam emotional, nu simtim nevoia sa il controlam pe celalalt? Cati dintre noi nu vrem sa ne salvam prin copiii nostri pentru ca nu am reusit s-o facem singuri?
Toti copiii vin pe lume cu un rol de implinit. Nu exista ratare scrisa in stele. Exista oameni, insa, in perioada aceea a vietii in care nu ne putem apara - care ne deturneaza de la drumul nostru, cu credintele si fricile lor nechestionate. Unele, foarte bine intentionate.